CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 868 / 2013

Dosar nr. 753 / 2013

AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.31 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Analizând propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.31 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.b426 din 26.06.2013,

CONSILIUL LEGISLATIV

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea art.31 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul prevederii, drept moment al începerii termenului de prescripţie a dreptului de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile, a datei „luării la cunoştinţă asupra săvârşirii faptei, de către autorităţile competente”, şi nu a datei săvârşirii faptei, aşa cum se prevede în prezent.

            Prin conţinutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Întrucât intervenţia legislativă vizează doar modificarea unui articol din actul normativ de bază, iar potrivit uzanţei normative datele de identificare se redau în cuprinsul părţii dispozitive a articolului unic, pentru un spor de rigoare normativă, titlul şi articolul unic trebuie reformulate, astfel :

“Lege pentru modificarea art.31 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

            Articol unic. - Articolul 31 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:”.

3. Sugerăm totodată că, în stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie prevăzut la art.31 din Legea nr.50/1991, ar trebui să fie avute în vedere şi următoarele aspecte:

a)  Prescripţia dreptului de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile sancţionează pasivitatea autorităţilor competente.

            Precizăm că stabilirea începutului termenului de prescripţie de la momentul la care respectivele autorităţi „au luat cunoştinţă asupra săvârşirii faptei”, ar avea ca efect imposibilitatea stabilirii cu certitudine a datei de la care începe să curgă respectivul termen. Astfel, contravenientul nu va putea şti care este momentul la care autoritatea „a luat cunoştinţă asupra săvârşirii faptei”, iar „autoritatea” ar putea amâna momentul constatării oficiale a respectivei „luări la cunoştinţă”, prelungind în mod artificial termenul de prescripţie.

b) Pornind de la faptul că prin Legea nr.50/1991 sunt reglementate contravenţii care constau în fapte a căror durată de săvârşire în timp este evidentă, depinzând de parcurgerea unor etape de realizare a lucrărilor, ceea ce imprimă contravenţiilor un caracter continuu, fosta Curte Supremă de Justiţie prin Decizia nr.VII/2001, pronunţată pe calea recursului în interesul legii, a stabilit că dreptul de constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute de această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei, precizând în mod expres semnificaţia acestui moment. Astfel, „în cazul construcţiilor în curs de executare, data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate, fapta se consideră săvârşită la data terminării construcţiei”, momente din care trebuie calculată şi curgerea termenului de prescripţie de 2 ani.

            Precizăm că la data pronunţării Deciziei nr.VII/2001 regimul‑cadru al contravenţiilor era reglementat prin Legea nr.32/1968, care nu cuprindea nicio dispoziţie referitoare la modul de calcul a termenului de prescripţie a dreptului de a aplica sancţiuni contravenţionale în cazul contravenţiilor continue. Ulterior, prin art.13 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (act normativ care a abrogat Legea nr.32/1968), s-a prevăzut că, în cazul contravenţiilor continue, respectivul termen de prescripţie curge de la data constatării contravenţiei.

            Menţionăm că, potrivit art.15 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de către agenţii constatatori. Prin urmare, data constatării faptei, stabilită prin raportare la respectivul proces-verbal, este cunoscută atât de contravenient cât şi de „autoritatea competentă”.

            Precizăm, totodată, că prin Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, art.13 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 referitor la contravenţiile continue a fost modificat, în sensul stabilirii drept moment de început al termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii, a datei încetării săvârşirii faptei. Acest moment corespunde în materia Legii nr.50/1991 cu terminarea construcţiei.

            Menţionăm că, astfel cum a reţinut şi fosta Curte Supremă de Justiţie în Decizia nr.VII/2001, dispoziţiile din Legea nr.50/1991 au  prioritate în raport cu aplicarea prevederilor reglementării-cadru în materia contravenţiilor, întrucât reprezintă, în raport cu aceasta din urmă, o lege specială. Totodată, potrivit art.67 alin.(3) din Legea nr.24/2000, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Faţă de cele de mai sus, pentru evitarea oricăror dificultăţi în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr.50/1991, textul propus urmează a fi reformulat, ţinându-se seama de cele reţinute de instanţa supremă, asigurându-se astfel uniformitatea în materia reglementării contravenţiilor sub aspectul stabilirii momentului de început al termenului de prescripţie a dreptului de a constata fapta şi de a aplica sancţiunea în cazul contravenţiilor continue.

PREŞEDINTE

dr. Dragoş  ILIESCU

Bucureşti

Nr.